Arhiereii români din Germania au sfințit clopotele Aşezământului Bisericesc din München
Ziua de 13 septembrie a fost una de sărbătoare pentru comunitatea Centrului Bisericesc din München și nu numai. Credincioși și preoți, unii de aproape, alții venind de la peste 600 de km, au participat, în ciuda greutăţilor pandemice actuale, dar şi ţinând seama de ele, cu ierarhii lor, la binecuvântarea clopotelor, care vor suna în curând în Aubing, cartier situat în partea de vest a capitalei bavareze. Aceasta s-a petrecut cu ocazia serbării hramului de toamnă a noului Așezământ, „Înălțarea Sfintei Cruci”.
|
13 septembrie 2020 – Sfințirea Clopotelor Așezământului Bisericesc din München
|
Pe 13 septembrie, Clopotele Așezământului Bisericesc vor începe să ne adreseze chemarea la rugăciune în biserica Așezământului nou construit. Sfințirea altarului Sălii Crucilor, programată pentru 13 septembrie 2020, am fost siliți, din cauza restricțiilor și greutăților provocate de pandemia de coronavirus, să o amânăm pentru anul viitor. Ziua Crucii (14 septembrie) fiind hramul principal al Bisericii, duminică 13 septembrie, de la orele 10:00, vom săvârși Sf. Liturghie în biserica catolică Alte Haidhauser Kirche. După finalul Sf. Liturghii, ne vom deplasa la șantierul Așezământului, în Muenchen-Aubing, unde, începând cu orele 14:00, vom săvârși slujba de sfințire a clopotelor mănăstirii.
|