Donează pt. Așezământ

                    

Proiectele CBROM

 

Din darul lui Dumnezeu, lucrările de construcţie la Aşezământul Bisericesc înaintează cu bine, astfel încât putem privi cu nădejde spre finalizarea lor anul acesta, rămânând ca pictura bisericii şi a capelei mănăstirii, precum și mobilarea şi alte dotări adiacente să fie realizate în anii următori. Dacă Dumnezeu va rândui ca toate să meargă bine în continuare, dorim ca în cursul lunii iunie să ne mutăm în Aşezământul nou construit, iar duminică, 13 septembrie, în ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci, să sfinţim Altarul Sălii Crucilor.

Sala Crucilor este constituită pe întregul subsol al bisericii, având exact acelaşi perimetru. Deşi principala ei destinaţie este aceea de sală comunitară polivalentă, sala este gândită să permită atât săvârşirea, la nevoie, a Sfintelor Slujbe cât şi transmiterea audio-video a slujbelor din biserică. Se numeşte Sala Crucilor deoarece în ea se găsesc cele 10 coloane cruciforme portante ale bisericii, pe care se află inscripţionat textul celor 10 Porunci.

 

Partea de răsărit a sălii este separată printr-un iconostas, marcând spaţiul altarului care urmează a fi sfinţit la 13 septembrie. În partea de vest, în spatele ultimelor două coloane, este în curs de amenajare un baptisteriu pentru adulţi, asemănător celor din bisericile paleocreştine, deoarece numărul adulţilor care vin la botez este în continuă creştere.

Bineînţeles că finalizarea lucrărilor şi festivitatea sfinţirii Altarului depind prioritar de capacitatea noastră de finanţare, astfel încât facem un apel în acest scop către toţi cei care pot sprijini în continuare demersul nostru, cu asigurarea că într-adevăr „merită”! Aşezământul nostru va fi un „Acasă departe de Casă” al tuturor românilor şi creştinilor ortodocşi din această parte a Europei, o autentică „Ambasadă spirituală a Ortodoxiei şi a României”. Pentru acest eveniment deosebit dorim să creăm un astfel de cadru încât să poată participa, spre a se bucura de el cât mai mulţi credincioşi. Referitor la organizare vom reveni la timpul potrivit cu amănunte. Deocamdată, îi rugăm pe cei care doresc să participe, să-şi rezerve data în calendar.

Cu nădejdea că ne vom putea bucura împreună la 13 septembrie de acest moment de împlinire, mulţumind lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor implicaţi, cu bucurie şi binecuvântare,

Sofian Braşoveanul + Episcop-vicar