Jertfa Mântuitorului şi Jertfa noastră
|
În această Săptămână Mare, când prăznuim Pătimirile şi Jertfa Mântuitorului pentru noi, deschidem acţiunea de oferire spre donare a unor piese centrale ale bisericii Aşezământului aflat încă în construcţie. Este vorba despre „Sfintele Mese” sau „Jertfelnicele” respectiv „Mesele-Proscomidiar” (pe care se pregătesc darurile pentru Sf. Liturghie), atât din biserică, cât şi de la subsolul acesteia - Sala Crucilor -, unde sperăm să începem săvârşirea Sfintelor Slujbe în această vară.
|
Stadiul lucrărilor la Aşezământul Bisericesc la începutul lunii aprilie 2020
|
Din darul lui Dumnezeu, lucrările la Aşezământ au înaintat cu bine şi în acest an, chiar dacă, din luna martie, au apărut şi unele întârzieri şi îngreunări cauzate de pandemia actuală. Temperaturile iernii din care tocmai am ieşit fiind foarte ridicate, s-a putut lucra aproape tot timpul atât la interior cât şi la exterior.
|
Șantier - Retrospectivă în Imagini 2019
|
Mai jos vă oferim o retrospectivă în imagini a şantierului Aşezământului bisericesc în anul 2019. În acest an, după finalizarea lucrărilor de structură, s-au continuat cele de arhitectură, finisaje şi instalaţii. Derularea proiectului a fost marcată, în acest an, de două evenimente cu valoare simbolică deosebită: 1. Sfinţirea crucilor bisericii la 16 martie şi înălţarea, respectiv montarea lor pe cupola şi acoperişul bisericii şi 2. Turnarea celor două clopote ale Aşezământului, la 6 decembrie, la Innsbruck în Austria.
|