Şantierul Aşezământului Bisericesc după 8 luni de la începutul lucrărilor
|
Din darul lui Dumnezeu, lucrările la Aşezământul Bisericesc au decurs foarte bune în toată perioada derulării, începând cu 20 noiembrie 2017 şi până acum. Dumnezeu a binecuvântat demersul, încât lucrările s-au desfăşurat cu bine, fără evenimente nedorite, într-o atmosferă plăcută de înţelegere şi colaborare. |
Stadiu Șantier - 11 iulie 2018
|
Din darul lui Dumnezeu, lucrările continuă cu bine. La biserică, se lucrează la ziduri în partea de sud, unde se cofrează o nouă cupolă, la corpul C se pregăteşte turnarea planşeului peste subsol, iar la corpul C tocmai s-a pus cofrajul cupolei de la capela mănăstirii. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toţi cei implicaţi şi pe toţi cei care sprijină această lucrare! Cu bucurie şi nădejde, + Sofian Braşoveanul |
Acţiunea celor 10.000 - „viitorul nu este un loc care ne aşteaptă, ci un proiect care se construieşte”
|
Fraţi creştini şi fraţi români, Frumuseţea viitorului nostru şi al copiilor neamului nostru o construim prin tot ceea ce facem acum. Lucrările la Aşezământul nostru Bisericesc din München înaintează cu bine, din darul lui Dumnezeu, urmând ca la finele acestui an toate cele trei clădiri să fie finalizate „la roşu”, acoperite şi închise cu uşi şi ferestre. Soarta acestui proiect este în mare măsură pusă de Dumnezeu în mâinile noastre. ACUM suntem chemaţi să ne asumăm sarcinile şi responsabilităţile, pentru care ulterior vom avea binecuvântarea şi bucuria împlinirii. Pentru a putea acoperi costurile de aproximativ 1.000.000 € pentru următoarele luni, am iniţiat acţiunea celor 10.000. |