Donează pt. Așezământ

                    

Proiectele CBROM

Din darul lui Dumnezeu, lucrările de construcție a Așezământului se apropie de finalizare. Situaţia pandemică combinată cu alte greutăți neprevăzute au provocat şi mai provoacă încă unele întârzieri. Cu toate acestea, momentul finalizării este însă tot mai aproape. Selecţia fotografică de mai jos sperăm să fie edificatoare cu referire la stadiul general al lucrării.

 

Între lucrările rămase de finalizat sunt următoarele: În curtea Așezământului se lucrează la pavarea cu piatră cubică. Aceasta e finalizată în proporție de 80%. În spatele mănăstirii se lucrează la gardul spre vecinătatea din nord, urmând ca, după terminarea montării acestuia, în perimetrul respectiv să fie finalizate și amenajările exterioare.

La corpul A (biserica) se lucrează la curtea de lumină dinspre stradă. Odată ce aceasta va fi finalizată se va putea monta rampa pentru persoanele cu dizabilități, după care se va face gardul la stradă. La București se finalizează acum ușile bisericii, care, în luna iunie, vor fi aduse pentru a fi montate. Apoi se va putea încheia placarea cu piatră, finisajul şi impermeabilizarea acesteia în zonele rămase nefinalizate.

La corpul B (centrul parohial comunitar) mai sunt de montat echipamente electrice şi mai sunt de executat lucrări de finisare la subsol. La corpul C (mănăstirea) mai sunt de executat unele remedieri la ferestre și finisări la piatra pardoseală din trapeză. La ambele corpuri se caută cele mai bune soluții pentru mobilare, pentru ca ulterior, după ce se vor fi făcut recepţiile, Aşezământul să poată fi luat în folosinţă.

Tot ce s-a realizat până acum, ca şi ceea ce se va realiza în continuare, s-a făcut cu sprijinul Dumneavoastră, al tuturor. Acest sprijin ne este cu atât mai necesar acum, când finalizarea lucrărilor depinde practic de susţinerea financiară. Ne sunt de folos atât donaţiile lunare programate, cât şi donaţii punctuale mai consistente. Informaţii în acest sens se găsesc aici.

Cu toţii ne dorim să putem finaliza cât mai repede lucrările pentru a începe activitatea bisericească şi comunitară în Aşezământ. Ulterior va trebui să continuăm cu pictarea atât a bisericii cât şi a capelei Aşezământului.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru această minune pe care o realizează sub ochii noştri, vă mulţumim şi Dumneavoastră, tuturor celor apropiaţi şi implicaţi în realizarea ei şi, cu speranţa şi bucuria unei apropiate finalizări a lucrărilor, ne rugăm lui Dumnezeu să rânduiască astfel încât Aşezământul să fie spre împlinirea, bucuria, şi mântuirea cât mai multora.

Cu recunoştinţă, nădejde, bucurie şi binecuvântare,

Episcop-vicar + Sofian Braşoveanul