Donează pt. Așezământ

                    

Proiectele CBROM

 

Lanternoul, de inspiraţie atât de la capela mănăstirii Hurezi, cât şi de la arhondaricul m-rii atonite Vatoped, cu care se continuă cupola capelei mănăstirii Aşezmănântului, a fost azi amplasat la locul său. Deşi partea sa superioară interioară urmează a fi îmbrăcată şi pictată, este minunată şi arhitectura lemnoasă a structurii acestuia. Este un element care conferă o zvelteţe deosebită clădirii pe care o întregeşte. Cu bucurie, + Sofian Braşoveanul

 

Până la 31 decembrie 2018, acţiunea celor 10.000, prin care am urmărit câştigarea a 10.000 de donatori care să doneze câte 100 € pentru construcţia Aşezământului, a strâns laolaltă 1.730 de donatori, care, împreună, au donat 416.000 €. Având în vedere această stare de lucruri, prelungim şi în anul 2019 această acţiune cu speranţa că se vor mai adăuga şi alţi donatori la cei 10.000 scontaţi. Constatăm cât de puţini sunt de fapt cei care se implică şi faţă de care mulţumirea noastră este cu atât mai mare. Se confirmă puterea cuvântului: „La lucruri bune puţini se adună, dar mult puţinii buni împreună”. Îi rugăm pe cei relativ puţini şi buni, care au susţinut şi susţin în continuare proiectul, să vorbească despre el şi altora, să încerce să-i convingă şi pe apropiaţii lor de importanţa lui, de faptul că Aşezământul ne va fi de folos tuturor.

Evenimentele prilejuite de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri au adus în poporul nostru o fărâmă de unitate, de bucurie, de entuziasm, de înţelegere a faptului că în această lume nu suntem singuri, ci facem parte dintr-o familie concretă a neamului omenesc. Avem sfinţii, eroii, înaintaşii noştri, care au realizat lucruri măreţe pentru Ţara şi Neamul nostru, lucruri de care ne bucurăm şi pe care suntem datori a le continua şi a le transmite celor de după noi. Cu toţii ne dorim şi tânjim să fim mai uniţi, să propăşim ca şi comunitate şi neam. Vom realiza acestea doar implicându-ne, aducând propria noastră contribuţie.

Enoriaşilor, prietenilor şi susţinătorilor Centrului Bisericesc Român Ortodox din München

Fraţi şi surori în Hristos,

Din darul lui Dumnezeu, am început de curând un An Nou, care sperăm să ne fie cu sănătate, aducător de împliniri şi mulţumire, în care să trăim şi să lucrăm tot mai intens ca şi fii ai lui Dumnezeu.

A rânduit Dumnezeu ca noi, românii din Diasporă, să avem, între alte, bucuria de a vedea înălţându-se, în acest An Centenar, Aşezământul Bisericesc din München, Ambasadă a creştinismului românesc în Germania şi Europa Occidentală şi lăcaş identitar românesc ortodox, menit să-i adune laolaltă pe românii trăitori departe de casă, rânduit să pună în evidenţă frumuseţea sufletului creştin românesc, să ne cheme la iubirea de Dumnezeu şi de semeni, la asumarea propriului destin şi la a lăsa o moştenire cât mai frumoasă celor care vor veni după noi. Cu gând de recunoştinţă faţă de înaintaşii noştri luptători pentru şi întregitori de Ţară, să ne aducem propriul obol la desăvârşirea acestui altar al Neamului, aici unde a rânduit Dumnezeu să trăim. Pomeneşte, Doamne pe toţi părinţii, eroii şi înaintaşii noştri şi ajută-ne să ne înţelegem şi să ne asumăm propriul destin, Crucea noastră. Cu recunoştinţă şi nădejde. + Sofian Braşoveanul